Decembrie…E vremea pentru o “Poveste de iarnă”!
Doar că noi, cadrele didactice împreună cu Asociaţia Părinţilor « Eco-Şcoala », nu am pregătit doar o
poveste, ci un frumos spectacol, într-un decor de sărbătoare și de bucurie, în sala Casei de Cultură a Municipiului Topliţa, împletit cu cele mai alese poezii, colinde tradiţionale de Crăciun, scenete şi dansuri.
O filă din Povestea de Iarnă a fost scrisă de elevii Şcolii Gimnaziale « Sf. Ilie » Topliţa, care au adus spiritul Crăciunului în sufletele părinţilor, bunicilor şi al tuturor celor prezenţi.
Organizat de Asociaţia Părinţilor “ Eco- Şcoala”, la iniţiativa d-nei Preşedinte Bariţ Andrea şi cu sprijinul cadrelor didactice de la Şcoala „Sf. Ilie”, programul spectacol al acestei seri minunate a cuprins: poezii pentru Moş Crăciun şi colinde interpretate de mici colindători din clasele pregătitoare A şi B, dansuri cu tematică de iarnă prezentate de clasele a II-a A, a III-a A şi a IV-a A, pluguşor interpretat de clasa a II-a B şi clasele CP-II de la Structura Zencani.
Un moment emoţionant în acest spectacol l-a constituit interpretarea elevelor Csiki Mara, Papară Ionela, Mureşan Alexandra, Toth Denisa și Valter Bianca, ce ne-au încântat cu vocile lor cristaline pe acorduri de chitară şi orgă.
Trupele de teatru din clasele a III-a B, a IV-a A, a IV-a B, a VI-a au fost prezente în spectacol cu o scenete de Crăciun, aducând buna dispoziţie şi talentul micilor actori, pe
scenă .
Corul “Dor, doruleţ” al şcolii, a încheiat magistral și tradițional această seară specială cu o suită de colinde românești.
Aplauzele generoase au fost pe măsura interpretării.
Acest spectacol deosebit de reușit nu ar fi fost posibil fără cei patru prezentatori dezinvolți și inspirați:
Czuczuka Zsolt, Stanciu Anda, Mureşan Alexandra şi Truţa Ilie și bineînțeles sprijinul personalului de la Casa de Cultură, care au asigurat sonorizarea pe tot parcursul serii.
Asociația Părinţilor de la Şcoala Gimnazială “Sf. Ilie” Topliţa a oferit tuturor colindătorilor de pe scenă, cadouri simbolice din partea lui Moș Crăciun !
După această seară magică, în spiritul sărbătorilor, elevii și profesorii de la Şcoala Gimnazială “Sf. Ilie” Topliţa, vor intra într-o binemeritată vacanță de Crăciun. Le dorim tuturor „Sărbători fericite !”
Fie ca magia sărbătorilor de iarnă, să vă aducă fericire, sănătate şi bunăstare în casele dumneavoastră !
Prof. înv. primar Szebeni Monica